• Marius Chereches

Despre disponibilitatea medicamentelor


La sfârșitul lunii septembrie, Huston NPA va organiza o conferință pentru farmaciști și tema dezbaterilor este legată de disponibilitatea medicamentelor. Prietenul meu Paul Andreianu va modera discuțiile și mă aștept să fie o manifestare foarte interesantă.


De prin 2010 încoace farmaciile comunitare au început să experimenteze dificultăți în aprovizionarea cu medicamente și cam din aceeași perioadă exportul paralel (comerțul intracomunitar) a devenit o sursă importantă de profit pentru câțiva distribuitori și operatori de pe această piață. Din 2015 a devenit dificil și pentru pacienți să aibă acces la medicația prescrisă.


Lipsa de medicamente (#drugshortage) are două dimensiuni și trebuie discutate separat pentru ca să le aducem împreună la final. Vorbim despre dimensiunea accesului pacientului la terapie si vorbim despre accesul comercial (al farmaciei sau al altui operator autorizat din piață) la medicamentele tranzacționate pe piață.


Aproape toată lumea este interesată de dimensiunea legată de pacient și există o logică bună în spate. Suntem în 2022 și nu este acceptabil să existe medicație disponibilă din punct de vedere al cunoștințelor necesare pentru a produce respectivul medicament, dar să nu-l avem disponibil pentru pacient din motive comerciale, de cele mai multe ori, meschine.


Sunt foarte multe cazuri de bolnavi de cancer care au avut dificultăți să găsească medicamentele de care aveau nevoie, este cunoscut cazul Euthyrox și, de fiecare data, statul a reușit să facă foarte puțin pentru a corecta această situație. Nu voi insista pe această dimensiune deoarece conferința Huston NPA de la sfârșitul lunii septembrie va aborda în detaliu acest aspect. Paul Andreianu va veni și va explica în detaliu când un medicament este deficitar, cum se definește exact această stare, ce fac autoritățile în aceste situații la noi și la alții, etc.


România nu are un sistem de avertizare a medicilor prescriptori despre lipsa unor medicamente. Așa se face că o situație ca cea semnalată de farmaciștii din Sibiu referitoare la lipsa unor cefalosporine în dozare pediatrică va lăsa pacientul și farmacistul într-o situație imposibilă - nu au acces la medicament. Teoretic, există multe alte variante la care poate apela medicul, dar el nu știe că medicamentul prescris lipsește și nici nu știe cât de mare este afectarea de disponibilitate (din 10% dintre farmacii, din peste 50%?).

Aici ne apropiem de planul secund al discuției - afectarea comercială. Logica de a exista a farmaciei este să elibereze medicamente populației. Dacă, prin anumite conjuncturi tolerate de autorități, una sau mai multe farmacii sunt împiedicate în demersul lor de livra medicamente populației se cheamă că sistemul tolerează o situație anticoncurențială și împiedică farmacia sa-și îndeplinească misiunea.


Acesta este aspectul problemei mai puțin discutat public, dar care este elefantul din muzeul de bibelouri - accesul discriminatoriu al farmaciilor la medicamente. În măsura în care recomandarea mediului este pentru un anume brand (cum ar fi X și Y, de pe raportarea oficială pe medicamentelipsa.ro) este clar că pacientul va merge în farmacie și va solicita respectivul brand. Similar și pentru pacienții cronici care s-au obișnuit cu un anume brand și doresc să continue tratamentul cu același produs. Ce facem dacă o farmacie are respectivul medicamente și alta nu-l poate achiziționa? Farmacia care nu-l poate achiziționa este capabilă să satisfacă cerințele comerciale ale furnizorilor în aceeași măsura ca și restul farmaciilor (termene de plată, volume, livrări, comenzi, etc) doar că se lovește de un fenomen asemănător ghinionului prezidențial.


Reglementările legate de prețuri, sistemul de control al regimului concurențial al pieței farmaciilor și modul de organizare al publicității pentru farmacii, atât cât sunt legiferate, pornesc de la premisă avem avem o piață concurențială.


Ce înseamnă o piață concurențială? Pe scurt, înseamnă că avantajele competitive sunt de natură să creeze valoare adăugată pentru furnizor și pentru cumpărător. Cu alte cuvinte, X este mai tare și mai mare pentru că are un produs mai bun/mai ieftin/de calitate mai bună și din aceste motive are o poziție mai bună în piață (are vânzări mai mari). Într-o piață concurențială calitatea de a avea concurenți ghinioniști (pentru că nu pot cumpăra medicamente) nu face parte din categoria avantajelor competitive. Noi nu suntem într-o piață concurențială nici pe aproape de perfectă. Indiferent ce faci din perspectiva calității serviciului farmaceutic sau al condițiilor comerciale, pentru pacient nu contează dacă îți lipsesc din stoc medicamentele recomandate de medic și farmaciile concurente le au în stoc.


Autoritățile, susținute din spate de firmele care fac export paralel (comerț intracomunitar) încearcă să forțeze o definiție laxă în ceea ce privește medicamentele deficitare și lipsa medicamentelor (#drugshortage).

Mare atenție! Pare că nu este “mare brânză” dar consumatorul (pacientul, într-un final) devine din ce în ce mai slab pe măsură ce furnizorii de medicamente sunt din ce în ce mai mult dintr-o singură gașcă și cei din gașca cealaltă (farmaciile care nu au acces la medicamente) dispar. Peste ani și ani vom constata că doar medicamentele scumpe vor fi disponibile, samd. Ne va fi greu să ne amintim că la origini am avut niște dezbateri despre definiția medicamentului deficitar.

Am dorit să subliniez că sistemul nu stimulează crearea de valoare adăugată prin actualul sistem de administrare a disponibilității medicamentelor. Marile lanțuri sunt integrate pe verticală, au putere de negociere cu producătorii și au acces la cantități de medicamente suficiente pentru propriile farmacii. Ca atare, nu există vreun interes pentru îmbunătățirea serviciilor sau pentru creșterea eficienței cât timp vânzările și profiturile sunt garantate în măsura în care farmacia este localizată în zone aglomerate unde traficul este asigurat. Producătorii de medicamente nu vor face niciun efort comercial cât timp există o mică criză comercială determinată chiar de lipsa disponibilității medicamentelor lor.

Cheltuim sume foarte mare pe medicamente scumpe. Costurile cu cercetarea pentru un medicament nou sunt la cel mai înalt nivel și, totuși, pentru fiecare 1 Euro investit se generează venituri de aproximativ 8 Euro, venituri suportate în cea mai mare parte din bani publici. Dacă tot cheltuim aceste sume ar trebui să avem o preocupare pentru valoarea adăugată pe care o aducem pacientului și cum drămuim resursele existente pentru ca să maximalizăm rezultatele. Să cheltuim bani pentru medicamente scumpe și să nu fim în stare să ne asigurăm că pacientul are acces la medicamente, în general, mi se pare o greșeală majoră. Să permitem unora dintre farmacii să facă profituri mari fără să livreze un serviciu farmaceutic de calitate doar pentru că au acces la medicamente deficitare (vs. alte farmacii care nu au acces pentru simplu motiv că au ghinion) mi se pare iarăși lipsit de logică.

Am apărut recent o știre despre o amendă plătită de Pfizer în Marea Britanie pentru că a abuzat de poziția dominantă pe piață și a mărit prețurile de câteva multe ori. Da, asta se întâmplă pentru că sistemul funcționează și există diverse autorități care monitorizează comportamentul jucătorilor - stabilirea prețurilor, casa de asigurări care presează nivelul de compensare a medicamentelor, autoritățile de competiție care verifică dacă mecanismele pieței libere funcționează, etc. În acest fel, chiar dacă mai apar fisuri în legislația specifică, niciun jucător nu se poate gândi că poate să “șmecherească” sistemul fără să plătească.

#drugshortage #medicamentedeficitare #farmacii #pharmacies

47 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate