top of page
Poza scriitoruluiMarius Chereches

Farmacia online – potențial de dezvoltare și multiple avantaje pentru pacient (Zi-de-zi.ro)

Interviu realizat de Arina TOTH, publicat de Zi-de-Zi.ro (zi-de-zi.ro)

Apelarea la serviciile farmaciei online are multiple avantaje, pandemia accelerând digitalizarea în acest domeniu și modelând comportamentul pacientului. Aproape jumătate dintre pacienții care au avut nevoie de medicamente OTC (Over the Counter), ce se pot elibera fără prescripție medicală, au apelat la serviciile farmaciei online, iar pe viitor acest domeniu va cunoaște un trend ascendent, este de părere Marius Călin Cherecheș farmacist și antreprenor în domeniul farmaceutic, cadru didactic asociat la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” Târgu Mureș Totodată, în paralel cu trendul ascendent al farmaciei online este de așteptat ca farmaciile fizice să se dezvolte pe zona de servicii farmaceutice, iar populația să găsească o farmacie schimbată și cu alte valențe decât locul de unde doar se eliberează medicamente.

Reporter: În perioada de pandemie industria farmaceutică, de la producători la farmacii, a fost marcată de adaptarea la cererea din piață. La ce schimbări pe piața farmaceutică am putea asista în următoarea perioadă și cum ar putea ele să afecteze farmaciile, relația lor cu pacienții? Marius Cherecheș: Ar trebui să abordăm câteva aspecte de dinainte de pandemie. Industria farma era cumva printre industriile cel mai puțin externalizate din punct de vedere a ceea ce înseamnă web 1.0, web 2.0. Acolo s-a cam oprit industria farma până la pandemie. Motivele au fost diverse: în principal țineau de confidențialitatea datelor, de respectarea datelor personale, dar acestea au fost cumva niște pretexte. Pur și simplu industria farmaceutică s-a simțit foarte confortabil în paradigma veche, modelul prin care producătorul folosește echipe proprii de vânzare, distribuitorul s-a dezvoltat pe partea logistică, dar cam atât, iar farmaciile au încercat să-și îmbunătățească relațiile cu pacienții lor în formatul clasic. Când a venit pandemia toată industria a fost șocată pentru că aproape niciunul dintre actori nu mai știa ce să facă: producătorii nu mai știau cum să ajungă la medicii prescriptori, la farmacii, distribuitorii au fost mai puțin afectați din perspectiva aceasta pentru că procesele de logistică aveau un grad acceptabil de digitalizare, iar farmaciile s-au trezit că nu le mai intră lumea în farmacie, pentru că nu mai este lume pe stradă și în plus s-au adăugat și toate restricțiile. Dacă ne amintim, în perioada de început de pandemie majoritatea farmaciilor limitau accesul la două-trei persoane, aveau tot felul de paravane, unele farmacii au fost chiar de-a dreptul închise și aveau un gemuleț prin care interacționau cu pacientul. Toate acestea au schimbat complet modul de a privi lucrurile și oamenii din industria farma și-au dat seama că povestea cu digitalizarea este ceva ce trebuie luat în calcul.

Rep.: Pandemia a făcut posibilă trecerea mai rapidă spre digitalizarea farmaciei, spre zona de farmacie online. Cum arată trendul? M.C.: În alte țări farmaciile online și relaționarea pacientului cu furnizorii de servicii farmaceutice are loc deja într-o formă mai mult sau mai puțin digitală. Cu câteva luni înainte de pandemie au fost adoptate normele la Legea farmaciei (n.r. – Legea pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, conform căreia este ”permisă vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală din farmacii comunitare și drogherii autorizate”), care pemiteau eliberarea medicamentelor OTC. Abia au apucat unele farmacii să își obțină avizele de la Ministerul Sănătății (n.r. – înainte de pandemie) și atunci cumva toată această conjunctură a forțat lucrurile. Autoritățile au fost obligate să găsească niște ”portițe” pentru ca pacienții să aibă acces la serviciile medicale și atunci au permis transmiterea electronică a prescripției. Acela a fost un început pentru ca prescripția să ajungă de la pacient la farmacie și farmacia să poată să pregătească medicamentele de pe rețetă. Pe partea aceasta, mă aștept ca, pe viitor, circuitul rețetei să devină din ce în ce mai digital. Farmaciile online au luat un super avânt, în special marile lanțuri. Dacă înainte de pandemie diverse studii au arătat că undeva 7-8% dintre consumatori au cumpărat medicamente online, în aprilie, anul trecut, erau 20%, iar estimările mele arată că ne apropiem undeva de 50%. Adică foarte mulți pacienți au apelat la acest canal și foarte multe firme au început să-l folosească. Oamenii apreciază faptul că au o gamă foarte largă de produse în online pentru că este foarte ușor să găzduiești într-un magazin online 25-30 mii de produse, lucru care fi imposibil într-o farmacie în formatul clasic. O farmacie mare, din România, are undeva până în 10 mii de produse, sunt foarte rare farmaciile care au peste 10 mii de produse. Din punctul de vedere al pacientului în online are mai multe opțiuni de a alege.

Rep.: Practic pandemia a schimbat cultura pacientului de a se aproviziona cu medicamente online decât să meargă fizic la farmacie. M.C.: Pandemia l-a forțat, în primul rând, pentru că a existat acea parte acută a pandemiei când exista o mare teamă de a intra în contact cu oricine și lumea nu s-a oprit în loc. Dar nu a făcut decât să accelereze totul în zona digitală, noi ne duceam oricum în direcția aceasta.

Rep.: Care sunt avantajele pe care le oferă farmacia online? M.C.: Farmacia online are câteva avantaje, dar și un mare dezavantaj: îi lipsește contactul direct, face to face, cu omul. Văduvește pacientul de consilierea farmacistului, care este destul de importantă. Inclusiv pandemia a demonstrat că farmaciile sunt o sursă de servicii încă insuficient folosită în domeniul sănătății. Avantajele sunt legate specific de aspectele tehnice. Medicamentele, de cele mai multe ori, nici nu există fizic la respectiva farmacie. Dar aceasta știe de unde să le ia dacă apare o comandă. Stocurile sunt altfel optimizate la farmaciile online. Stocurile la farmaciile clasice în România au undeva între o lună – două, pe când la o farmacie online stocul este semnificativ sub o lună și aceasta reprezintă o importantă optimizare financiară pe lângă impresia pacientului că va găsi mai multe produse în farmacia online. Un alt avantaj îl reprezintă facilitățile tehnice de căutare. Într-un magazin online cauți după cuvinte cheie, după început de cuvânt, într-o farmacie clasică îl întrebi pe farmacist care nu poate mereu să ofere răspunsul potrivit. Apoi sunt facilitățile de comparare de prețuri și asta în online e la un click distanță. Accesul la informație – în online poți obține volume de informații, pe care un farmacist nu are timp fizic să le poată transmite pe toate. Eu am făcut o cercetare anul trecut. Ipotezele de la care am pornit și pe care le-am verificat au fost legate de motivația pentru ca un pacient să cumpere online. Am verificat ipoteza potrivit căreia oamenii au o nemulțumire față de farmacie și din acest motiv se duc în online. Rezultatul cercetării a arătat că nu este cazul, oamenii se duc în online pentru meritele pe care acest mediu le are. Ei vor continua să se ducă și în farmacie și în același timp să cumpere și de pe online. Motivele pentru care se duc în online țin de avantaje: sunt mai multe produse, poți face o comparație de prețuri, poți să cauți mai ușor medicamentul și, în plus, ai acces la informație. Toate acestea sunt disponibile 24 de ore din 24. Industria farma a descoperit că online-ul începe să ofere foarte multe resurse de a personaliza relația cu pacientul. În digital poți face totul foarte precis, poți să personalizezi mesajul și comunicarea cu pacientul, să interacționezi cu pacientul. Eu mă aștept să apară o mulțime de aplicații în care se va interacționa fie cu tipologii de pacient, fie pe tipologii de medicație etc, prin care pacientul cu acces la internet – de pe mobil, laptop – să poată să discute cu cineva, într-un final. De altfel, mă bucură foarte mult ideea Facultății de Farmacie de la UMFST George Emil Palade Târgu Mureș de a include un curs de Farmacie Online pentru studenții anului 5, pe care am avut onoarea să-l susțin începând din acest an.

Marius Călin Cherecheș farmacist și antreprenor în domeniul farmaceutic

Rep.: Ar putea fi schimbat modul de a face publicitate la medicamente? M.C.: Eu mă aștept fie schimbat și la medicamente și la cam tot. Foarte mulți au plecat de la TV în online, industria farma se va muta mai mult în online. La medicamente a existat întotdeauna o problemă în ceea ce privește publicitatea, ele dacă nu sunt administrate în doza corectă pot să facă foarte mult rău. Din această cauză vor exista în continuare restricții vis a vis de ce putem să promovăm, cum, unde și cui. Dar mediul online este un mediu foarte maleabil și va permite foarte multă particularizare la situațiile speciale, motiv pentru care cred că vor exista adaptări care să respecte reglementările. Mă aștept ca pe mai multe paliere digitalul să aibă o pondere din ce în ce mai mare.

Rep.: Spuneați că pandemia a demonstrat că farmaciile sunt o sursă încă insuficient folosită de servicii în domeniul sănătății. De ce servicii ar mai putea beneficia pacientul în farmacie? M.C.: Farmaciștii pot fi utilizați pentru o mulțime de servicii care să îmbunătățească starea de sănătate a populației, servicii de prevenție, de screening, pe lângă serviciile farmaceutice clasice de eliberare a medicamentelor și de consiliere. Văd foarte posibil ca, la un moment dat, să se facă în farmacie vaccinare, deja sunt multe farmacii în proces pentru a face testare COVID, se poate face spirometrie, testare pentru glicemie, colesterol, tensiune arterială, o mulțime de proceduri pentru care astăzi pacienții supraaglomerează rețeaua medicală. Aceste servicii ar putea fi preluate de farmacii având în vedere și dorința acestora de a oferi mai mult și de a se apropia de pacient și altfel decât în varianta clasică în care doar eliberează medicamente. Multe dintre acestea nu sunt posibile în online și, din acest motiv, mă aștept să fie o direcție în care farmaciile să se dezvolte.

Rep.: Practic, pe viitor, farmacia va trebui să fie mai creativă, să găsească o modalitate prin care pacientul să fie față în față cu farmacistul. M.C.: Să fie mai aproape de pacient, pentru că dacă ne oprim doar la ideea de magazin online nu cred că s-ar rezolva. Pacienții nu fac diferența între ce este înregistrat la ANM (n.r. – Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România), ce este supliment alimentar, ce este medicament. Mă aștept ca farmacia, așa cum o știm noi, să investească mult mai mult în ceea ce înseamnă serviciu, relația cu pacientul, în confortul pe care îl are pacientul vorbind cu un profesionist, în ceea ce înseamnă servicii noi.

Rep.: Dar să își facă toate farmaciile o farmacie online, pe motiv că este avantajos din punct de vedere financiar, va însemna ca piața să fie suprasaturată. M.C.: Nu, online-ul este brutal. Acolo afli foarte repede dacă ai câștigat sau ai pierdut. Dar da, multă lume va dori să își facă farmacie online, câte vor rămâne este discutabil. Vor fi o grămadă de elemente inovative în domeniul acesta. Dacă ne uităm la alte piețe, în SUA, Marea Britanie sunt deja rețete cu medicamente eliberate online. Deocamdată, la noi, ce înseamnă farmacie online se limitează la OTC-uri, medicamente fără prescripție medicală. În SUA și Anglia inclusiv prescripțiile se pot elibera online, deocamdată în Anglia sunt limitate, din câte știu, la ceea ce se cheamă refill- rețetă repetată, dar în pandemie s-au accelerat și acolo procesele și eu mă aștept ca acesta să fie următorul pas.

Rep.: Există interes din partea autorităților din România de a reglementa acest aspect, eliberarea online a medicamentelor de pe rețetă? M.C.: Eu, ca farmacist, am o serioasă reținere, pentru că în momentul în care dispare relația directă farmacist-pacient lucrurile pot să alunece într-o zonă periculoasă, dar asta nu înseamnă că nu există interes în zona aceasta. Mă aștept să existe o rezistență din partea corpului profesional de farmaciști, cred că și din partea autorităților care, în principiu, trebuie să fie foarte atente cum reglementează aceste segmente sensibile. Dar va exista o presiune din partea jucătorilor din piață care vor investi în zona aceasta și ne vom aștepta ca marile lanțuri de farmacii să investească în tehnologia necesară.

Rep.: Acest lucru va însemna o eliminare a farmaciilor individuale, a celor mici? M.C.: Problema nu este că acest model le va închide în sine, dar în momentul în care 10-15% din cifra farmaciilor dispare sau se mută în online, economic ele nu vor mai fi viabile și aceasta va fi o problemă pentru unele farmacii. În continuare, noi ne vom duce la farmacie, vom vorbi cu farmacistul. Și acolo este foarte mult loc de inovație și cred că va fi o direcție foarte clară cum va evolua farmacia și sub această presiune.

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Post: Blog2 Post
bottom of page