top of page
  • Poza scriitoruluiMarius Chereches

Subconștientul colectiv al farmaciștilor

Actualizată în: 10 oct. 2022



Encyclopedia Britannica spune că subconștientul poate fi definit ca un complex de activități mentale pe care un individ le face fără să fie conștient. Cariera domnului Freud și a multor psihologi este bazată pe acest concept. Ideea este că noi acumulăm experiențe care sunt depozitate în subconștient și de acolo le accesăm ulterior involuntar, instinctiv și automat în momente în care asociem diverse evenimente cu aceste experiențe anterioare.


Cred că există un subconștient colectiv care funcționează oarecum similar cu cel individual. Sintalitatea (definiția termenului din DEX: Totalitatea particularităților esențiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup; personalitate a unui colectiv) unei comunități cum este cea a farmaciștilor funcționează cu valori generate de acest subconștient colectiv și acestea se transmit din generație în generație fixând fondul conceptual în acest subconștient colectiv.


Cu alte cuvinte, dacă toată viața spunem despre noi că suntem o profesie neapreciată în societate, că suntem inferiori medicilor și altor profesioniști din domeniul sănătății, că suntem doar vânzători de medicamente sau că suntem persecutați de patronii lacomi de profituri din medicamente vom accesa exact aceste experiențe pe viitor și vom avea credința că nu suntem buni de nimic.


Cu această idee am încheiat dezbaterea “Soluții pentru farmaciștii care doresc să rămână și să profeseze în România” din cadrul evenimentului Farma Practic organizat de Houston NPA la Gura Humorului.


De când mă știu farmacist, vibe-ul profesional a fost ca să ne plângem. Dacă mă întâlneam cu un coleg farmacist și-l întrebam “Ce mai faci?”, răspunsul era, invariabil, “Nasol. Asta și asta nu sunt ok!”. De foarte puține ori am primit sau am dat un răspuns pozitiv, entuziast care să spună că ne merge bine.


Ne întâlneam în perioada 1996-2004 cu farmaciști mai în vârstă (proprietari de farmacii) și se plângeau de inflație și instabilitate chiar dacă au făcut averi frumoase și deja aveau “3 case și 10 mașini”. Aveau dreptate să se plângă- a fost o perioadă foarte grea, dar profiturile erau frumoase.

Au urmat câțiva ani cu profituri fabuloase pentru farmaciști, dar la orice întâlnire cu ei găseau motive să se plângă (de prețuri, ce a făcut cutare distribuitor, de cum se comportă angajații, de generația tânără, de ce mai fac lanțurile, etc). În perioada respectivă erau semnale că autoritățile și publicul erau scandalizați de bogăția afișată a farmaciștilor (e.g. multiplele excursii plătite de distribuitori și producători prin tot felul de locuri exotice).


A venit anul 2015 și statul a decis să taie brutal prețurile la medicamente, într-o zi de vară. Am glumit. Statul a decis, dar a tot amânat decizia până farmaciile au fost epuizate (psihic, fizic și fără stocuri) și decizia ne-a lovit în moalele capului. Farmaciștii au pierdut mulți bani în vara respectivă și au fost expulzați din raiul profiturilor generoase și ușor de obținut. Evident, am început să ne plângem pentru că așa știam să reacționăm deja din vremurile bune și de data aceasta chiar aveam motive.


După mulți ani, “plângășocenia” noastră a chiar dat rezultate. În ultimii 2-3 ani nu au fost suficienți candidați ca să acopere locurile scoase la concurs la admiterea organizată de facultățile de farmacie din țară. Aproximativ jumătate din locuri au fost ocupate, unele după acrobați care ar merita premii pentru creativitate. Această situație va genera o criza suplimentară de farmaciști pe piața de muncă.

Nici măcar această criză nu reprezintă cea mai mare problemă. Avem >8000 farmacii și ne sunt necesare 4-5000, așa că societatea poate să trăiască și fără farmaciile care nu vor mai putea funcționa din lipsă de personal. Va fi mai greu în mediul rural.

Problema este că profesioniștii din acest domeniu au început să-și urască profesia. La foarte mulți a dispărut pasiunea pentru profesie, pentru ideea de a ajuta un pacient sau de a prepara un medicament care să ajute un pacient sau care să rezolve o problema tehnică interesantă. Subconștientul colectiv a fost atât de zdrențuit de toate traumele reale sau inventate încât mai înregistrează doar nuanțe de negru sumbru.


În realitate, profesia de farmacist este extrem de generoasă. Pe lângă mulțumirea determinată de rolul determinant în reușita tratamentelor cu medicamente eliberate din farmacie pacienților, cu tot cu sfaturile și recomandările necesare, găsim multă satisfacție în implicarea noastră în industrie, distribuția de medicamente, afaceri reglementare, studii clinice precum și în poziții publice la diverse autorități naționale sau locale. Nu știu să existe o profesie care să ofere atât de multe oportunități de carieră.


La acest moment, nivelul de șomaj în rândul farmaciștilor este zero sau chiar negativ - sunt foarte multe posturi neocupate.


Ce ar fi de făcut?

Ar fi interesant să aflăm potențialele soluții de la cititori în zona de comentarii.

Farmaciștii, sociologii și psihologii sunt bineveniți cu comentarii.

Zice Maria Szerac de la Houston NPA că cele mai intesante comentarii vor fi dezbătute la webinarul "Best of" din 18-19 noiembrie cu tema "Reorganizarea și reîmpărțirea rolurilor în medicina comunitară".


79 afișări0 comentarii
Post: Blog2 Post
bottom of page